Prefață

„Precum este raiul pe pământ și viața după moarte un iad, râul nesfârșit de cuvinte înșirate pe foile pătate de imaginația senină, abundă ceața viselor.”

Citat de Ababei Alexandru (PULS ZERO)

O pasiune care mă copleșește; care crește zilnic într-o durere apăsătoare și care mă face să simt că viața care mi s-a dat pe acest pământ nu va fi de-ajuns pentru a exprima tot ceea ce doresc să las sufletelor iubitoare de artă.

Aceasta ar fi prima descriere a gândurilor mele și reprezentarea primordială a pasiunii pe care o am pentru „PULS ZERO”. De ce? Pentru că simt că nu mai am timp.

Pentru mine, acest proiect este o mică parte din ceea ce pot să ofer din mine și tot ceea ce reprezintă Eul dar și Egoul meu absolut; dar lumea crudă care mă forțează să devin ceea ce nu îmi doresc, estompează și-mi sufocă gândurile care oferă frumosul, în pura lor formă imaginativă.

Cu toate acestea, miliardele de gânduri care mă formează și caracterizează ca om îmi delirează mintea pentru că munca și timpul pe care-l investesc în altcineva mă forțează să mă limitez și să mă uit dar și să uit pentru ceea ce am fost lăsat pe acest pământ.

Doresc să mă exprim liber, dar în același timp diplomat; cu căldură și iubire, să învălui în extaz până și pe cel mai aspru om.

„PULS ZERO” reprezintă, în măduva sa, viața, iar viața este frumoasă, caldă, bună și ușoară. Dar viața este și dureroasă, grea sau tristă; cu toate acestea, viața, în toate formele ei, trebuie.

Pentru mine, „PULS ZERO” reprezintă ceva mai mult decât propria persoană, dar care totuși mă reprezintă, care mă forțează să fiu atent, umil și modest în fața tuturor celor care recunosc viziunea clară pe care o reprezintă; un vis îndelungat; dar și tot ceea ce oferă.

Chiar dacă eu n-am să mai fiu, „PULS ZERO” este deja un etalon și mi-aș dori ca persoanele pasionate de această formă de artă, să fie inspirate, să avanseze și să exceleze în toate aspectele ei.

Trupul meu muritor va fi uitat dar gândurile și tot ceea ce trebuie să las pe acest pământ vor dăinui într-un final pentru eternitate.

Donează